Producţia de fibule din Dacia romană

See this text in

Industria Daciei romane respectiv ramura de metalurgie este destul de bine cunoscută mai ales prin prisma producţiei de bronzuri. Astfel în Dacia este atestată producţia de statuete, piese de echipament militar, harnaşament şi accesorii vestimentare respectiv fibule.

Materia primă

Fibulele din Dacia romană sunt confecţionate din bronz, fier şi argint. Bronzul este un aliaj de cupru (în cantitate majoritară) şi alte trei elemente principale: staniu, zinc şi plumb, cel mai bine reprezentat fiind staniul (15%). S-a scris în literatura de specialitate că fibulele erau executate mai ales din bronz. Precizarea referitoare la acest metal, în sensul modern al termenului, nu este valabilă pentru bronzul antic. Analiza compoziţiei chimice a numeroase fibule din imperiu a demonstrat că multe dintre ele sunt, de fapt, din alamă, având un conţinut ridicat de zinc (peste 20%) şi unul mic de staniu şi plumb, de aceea un termen mai indicat pentru metalul din care fibulele au fost confecţionate este acela de ”bronz antic”. Pentru producerea acestor piese vestimentare, bronzul folosit, aşa cum indică descoperirile arheologice, provine din piese ieşite din uz sau distruse şi nu este ”fabricat special".

Fierul a fost destul de rar folosit pentru confecţionarea fibulelor şi, cu excepţia câtorva, credem că restul provin din Barbaricum, fiind produse în atelierele de acolo Şi argintul a fost arareori utilizat ca materie primă pentru producerea fibulelor din Dacia romană, situaţia înregistrată de noi indicând cu precădere un interval corespunzător sec. III p. Chr.

Tehnologii de fabricaţie

De la bun început, poate fi constatată utilizarea a două procedee principale pentru fabricarea fibulelor în general: prin martelare şi prin turnare.

Martelarea este tehnologia cea mai veche şi constă în încălzirea unei bare de metal şi modelarea ei prin ciocănire, până se obţinea forma dorită, după care, prin alte operaţii, (răsucire, incizare) era obţinută în final piesa dorită. În această tehnică au fost realizate unele fibule de bronz, însă este caracteristică celor de fier, deoarece pentru confecţionarea acestora nu exista un alt procedeu tehnologic.

Turnarea este modalitatea tehnologică cea mai răspândită în secolele I-III p. Chr. Ea putea fi realizată în două feluri.

Astfel, la unele dintre piese din Dacia poate fi constatată utilizarea tehnicii “cerii pierdute”, un procedeu tehnologic uşor de urmărit cu ajutorul tiparului de la Bibracte. În prima etapă era confecţionat un tipar iniţial, cu ajutorul căruia, fără să fie distrus, se reproducea apoi în ceară tipul de fibulă dorit de meşter. De obicei, era bivalv, confecţionat fiind din piatră, turnat în bronz sau modelat din lut. A doua etapă, consta în realizarea de către artizan a tiparului pentru turnare. În acest scop se făcea din lut un suport, respectiv un obiect în formă de trunchi de con, ars în cuptor pentru a dobândi rezistenţă. Peste acesta era întins un strat de lut moale, în care erau atent aranjate modelele de ceară, acestea învelite la rândul lor în lut, avându-se grijă ca partea superioară să comunice cu gâtul de turnare. La finalul acestei etape, întreg ansamblul era din nou învelit în lut. Urma uscarea tiparului astfel obţinut, apoi era încălzit şi întors cu gâtul de turnare în jos, pentru a recupera ceara. În cele din urmă, în tiparul reîncălzit se turna ”bronzul”. Acesta era obţinut prin topirea în creuzete a unor deşeuri, adică piese rebutate, ieşite din uz, distruse etc. După răcire, tiparul era spart, iar piesele scoase urmau a fi supuse în continuare procesului de execuţie.

Al doilea procedeu de turnare indică aşa-numita ”metodă a formei pierdute”. Este de reţinut faptul că această metodă este unicul procedeu de turnare a fibulelor din atestat arheologic în Dacia.

În acest caz, mai întâi se avea în vedere confecţionarea unui model din bronz, plumb, fier, lemn sau os. Un asemenea model din plumb, destinat reproducerii pieselor (este adevărat că şi el a fost găsit într-o formă incomplet prelucrată), a fost descoperit la Porolissum.

El este apăsat cam până la jumătate în partea netedă a unei fâşii de ”lut plastic” (lut natural degresat cu puţin nisip fin şi materii organice pulverizate, probabil iarbă sau gunoi). Peste model se presa a doua jumătate din lut, după aceea modelul era scos din tipar, iar după decuparea pâlniei de turnare cele două jumătăţi se uneau, tiparul fiind lipit pe lungime. Bineînţeles, după uscare tiparul era ars. Urma turnarea metalului în tipar. După răcire, tiparul era spart şi piesa era supusă în continuare operaţiilor de prelucrare. Asemenea tipare au fost descoperite în atelierul de fibule de la Napoca .

Următoarea etapă în procesul de fabricare a fibulelor consta în înlăturarea bavurilor de turnare, prin şlefuire insistentă. Un moment important era acela al execuţiei mecanismului de închidere, care poate fi de mai multe feluri: prin resort, balama, ”tip cataramă” sau nit. Indiferent dacă este confecţionat împreună cu restul fibulei sau separat, execuţia resortului presupunea mai multe etape. Se realiza întâi acul, apoi, pe o bară, metalul - în prealabil încălzit, pentru a fi elastic - era înfăşurat, astfel încât să formeze câteva spire. O bucată rămânea neînfăşurată din ea fiind modelată coarda. În continuare, un număr de spire era din nou răsucit, care se uneau cu primul rând de spire, formând resortul.

Tehnica romană de realizare a resortului împreună cu restul fibulei este mai timpurie. La sfârşitul sec. I p. Chr. ea este înlocuită de metoda executării separate a resortului. Cele două tehnici coexistă în epoca lui Traian. În aceeaşi epocă încep să apară şi piese cu resortul executat separat. Cel mai elocvent argument îl oferă exemplarele din atelierele de fibule de la Napoca şi Micia.

O altă etapă în execuţia finală a fibulei o constituie ornamentarea. În cazul fibulelor din Dacia, ea este realizată prin câteva tehnici distincte.

Punctarea este modalitatea cea mai simplă, constând în realizarea cu ajutorul unei dăltiţe a ornamentelor punctate, de obicei liniare.

Gravarea constituie tehnica cea mai folosită pentru fibulele din Dacia romană. Repertoriul de motive include triunghiuri, cercuri, litera ”X”, linii în zig-zag, acestea denumite şi ”dinţi de lup”.

Crestarea era practicată mai ales pentru ornamentarea piciorului fibulei.

Faţetarea se realizează în general încă din tipar, dar anumite retuşuri se fac şi ulterior, cu ajutorul pilei.

Tehnica niello constă în introducerea unui metal de culoare neagră (format dintr-un amestec de argint cu sulfide) în diferitele adâncituri create prin gravare. Piesele ornamentate în acest mod au în general partea superioară a corpului zincată. Numărul pieselor din Dacia ornamentate prin această tehnică este extrem de redus, 2 exemplare, şi mai mult ca sigur erau importuri.

Prin emailare se înţelege tehnica de topire a unei mase sticloase, fără liant, pe un suport metalic. Începuturile tehnicii de emailare se leagă de lumea celtică, unde au şi fost descoperite primele piese astfel decorate, datând din Latčne-ul timpuriu. Romanii au preluat această tehnică şi au creat o adevărată industrie de fibule emailate, mai ales în vestul Europei. Deşi se cunosc fibule emailate în Dacia romană, producţia acestora nu este locală, ele fiind importuri din provinciile vestice.

Zincarea este folosită în cazul unor fibule pentru a da impresia de argint Ea se obţine folosind o doză bine calculată de zinc în aliajul ce urmează a fi turnat.

Un alt procedeu constă în aurirea unor fibule de bronz sau argint Din punct de vedere tehnic, aurirea se realiza prin amalgamare, adică pulberea de aur se amesteca în cantităţi egale cu mercur, fiind întinsă apoi pe fibulă, cu ajutorul unei pensule; aurul se fixa prin evaporarea mercurului. Deşi în Dacia nu este atestată această tehnologie, nu este exclus ca ea să fi fost folosită şi aici.

Reparaţii

Deşi sunt obiecte mărunte şi nu prea scumpe, fibulele deteriorate au fost de multe ori reparate. Acest fenomen poate fi uşor observat fără, studiind resortul unor fibule sau, în cazul celor cu balama, acul. Astfel, la unele fibule resortul este făcut uneori din fier, iar la alte fibule se poate observa un ac de fier care pivotează în jurul axului. Un alt tip de reparaţie constă în lipirea unor componente stricate. Astfel, în castrul de la Gilău a fost descoperită o piesă a carei portagrafa ruptă a fost relipită printr-un aliaj de cositor cu plumb.

Ateliere

Identificarea pe cale arheologică a atelierelor de producere a fibulelor este anevoioasă, atât în Dacia, cât şi în Imperiu. Spre deosebire de alt gen de ateliere, de pildă cele ceramice, ele au nevoie de un spaţiu mic şi dispun de un inventar redus: mici cuptoare pentru încălzire, creuzete, tipare, modele,piese în curs de prelucrare, instrumente pentru şlefuire, ornamentare, tăiere, prindere.

Un alt criteriu este dat de apariţia masivă a fibulelor identice într-un anumit sit.

Descoperirea la Porolissum a numeroase fibule identice alături de o piesă în curs de prelucrare şi chiar a unui model, sunt argumente certe pentru existenţa locală pe parcursul întregii perioade a provinciei - a unor ateliere.

Un alt atelier a putut funcţiona şi la Ilişua, unde a fost găsită o fibulă în curs de prelucrare, de tip barbar.

De asemenea, materialul descoperit la Micia (fibulă în curs de prelucrare, zgură creuzete) indică funcţionarea unui atelier.

Atelierul de la Dierna este atestat prin descoperirea unor fibule în curs de prelucrare, creuzete.

Probabil singurul atelier cunoscut din imperiu, prin toate elementele sale (plan, instalaţii, dispozitive, unelte etc.) este cel de la Napoca. Complexul este situat în partea de sud-vest a viitorului municipiu şi se datează în epoca lui Traian-Hadrian, respectiv până în momentul în care Napoca devine municipiu.

Acesta era adăpostit într-o baracă de lemn (7,5 x 8 m). În interior au fost descoperite trei cuptoare pentru topirea bronzului, clădite din cărămizi cu un diametru de aproximativ 60 cm la bază. In jurul cuptoarelor erau numeroase creuzete.

Într-o groapă, situată într-un colţ al construcţiei, au fost găsiţi bulgări de lut folosiţi pentru executarea tiparelor. Instrumentele de lucru constau din dăltiţe şi o foarfecă. Materia primă pentru turnare consta din deşeuri de bronz respectiv piese uzate (fragment de prinzătoare de curea, fragment de hakamuri). Pe întreaga suprafaţă a atelierului s-a găsit un întreg ”covor” de fragmente din tipare sparte. Numărul acestora, referindu-ne doar la cele cu dimensiuni de peste 1 cm, se ridică la 9000. mai multe tipuri de fibule, aflate în curs de prelucrare, una aflată chiar în tipar.

Analiza întregului material indică faptul că în acest atelier s-a produs o gamă variată de tipuri de fibule: fibule puternic profilate, fibule cu genunchi, fibule norico-pannonice, fibule zoomorfe şi fibule în formă de ancoră.

Numărul extrem de mare de tipare pentru fibulele puternic profilate indică o producţie a atelierului orientată cu precădere spre acest tip.

La rândul lui tipul este produs în numeroase variante, () executându-se inclusiv o variantă locală.

Patria lor de origine a acestui tip este zona Alpilor de est, unde au fost descoperite cele mai vechi exemplare. Foarte rapid, aceste artefacte se vor răspândi în Raetia şi în Germania. În est, aria de extensie a cuprins Noricum, Pannonia Moesia şi Dacia ajungând până în spaţiul nord pontic. Este de remarcat faptul că fibulele de acest tip au fost intens folosite şi de popoarele barbare. În Dacia numărul lor este forte mare fiind la modă (unele variante) până în al treilea deceniu al sec. II p. Chr.

Fibulele cu genunchi sunt atestate prin două piese în curs de prelucrare.

În privinţa ariei de geneză, credem că ele au luat naştere în Noricum, de unde se vor răspândi mai ales în provinciile germane şi dunărene. Ele pot fi întâlnite, însă, şi în Britannia sau chiar în Barbaricum. În provincia Dacia sunt printre cele mai răspândite tipuri, aria de difuziune cuprinzând întreg teritoriul. Cronologic variantele în discuţie pot fii in uz până în al treilea deceniu al sec. II p. Chr.

Fibulele norico-pannonice sunt produse de asemenea în atelierul de fibule de la Napoca.

Pe baza tiparelor şi a pieselor semifabricate pot fii identificate două variante chiar tipuri aparte fibule cu aripioare şi fibule cu două nodozităţi.

Aria de răspândire a fibulelor norico-pannonice cuprinde în principal Noricum şi Panonnia, dar astfel de fibule apar şi în alte provincii sau chiar în Barbaricum În Dacia se cunosc 19 exemplare, răspândite - cu o singură excepţie - în Dacia Superior. Cronologic ele sunt datate în Dacia în prima jumătate a secolului II p. Chr., dar unele exemplare pot rămâne in uz şi după această dată.

Producţia fibulelor zoomorfe poate fii identificată în atelierul de la Napoca pe baza tiparelor.

Corpul acestor piese reprezintă diferite animale: cai, căluţi de mare, berbeci, câini, iepuri, pantere, cocoşi, raţe, porumbei, păuni, delfini, leoparzi, animale fantastice etc.

Fibulele zoomorfe sunt răspândite în toată lumea romană şi Barbaricum, cu specificaţia că cele emailate se găsesc într-un număr mai mare în vest, pe când cele fără email domină în Noricum, Pannonia, Moesia şi Dacia. În această din urmă provincie majoritatea pieselor se concentrează în Dacia Superior. În privinţa raportului dintre cele emailate şi cele simple, acesta este net favorabil celor din urmă. Cronologic ele sunt datate în Dacia în prima jumătate a secolului II p. Chr., dar unele exemplare pot rămâne in uz şi după această dată.

Piesele produse în atelierul de fibule reprezintă câini, iepuri

Fibulele în formă de ancoră sunt reprezentate printr-o piesă în curs de prelucrare.

Aria de răspândire a fibulelor în formă de ancoră cuprinde Pannonia, Dalmatia, Moesia, Dacia, Noricum, Italia, şi Barbaricum De fapt ele se concentrează în primele patru provincii, în Italia şi Noricum ele apar sporadic şi doar în zona de frontieră cu Dalmatia şi Pannonia. În Barbaricum artefactele de acest gen apar mai ales în zona din jurul Pannoniei şi Daciei. Cronologic varianta fabricată la Napoca este în circulaţie mai ales în prima jumătate a secolului II. p. Chr.

Toate tipurile de fibule mai sus menţionate sunt executate din bronz, din două elemente. Fibula era executată în tipar şi apoi se adăuga resortul. Producţia era orientată atât spre pentru militari cât şi civili bărbaţi şi femei. Toate tipurile de fibule probabil cu excepţia celor norico- pannonice erau purtate de bărbaţi atât militari cât şi civili. Astfel nu este exclus ca fibulele norico-pannonice să fie vândute mai ales femeilor venite din Noricum şi Pannonia, iar cele în formă de ancoră unor romani veniţi de la sud de Dunăre.

Centrul de producţie de la Napoca producea deci pentru toate gusturile şi livra aceste fibule atât pentru comunitatea locală şi zona înconjurătoare. Asemenea piese au fost descoperite şi în alte zone cercetate ale oraşului antic iar pentru tipul local de fibulă puternic profilat am putut observa şi o arie de răspândire a produsului.

Deşi sunt cunoscute numai cinci ateliere din Dacia, este de admis că astfel de complexe meşteşugăreşti funcţionau în aproape toate centre civile sau militare.

Almgren 1923 O. Almgren, Studien über nordeuropäische Fibelformen der ersten nachchristlichen Jahrhunderte, mit Berücksichtigung der provinzialrömischen und südrussischen Formen, Mannus Bibliothek 32, 1923.

Bayley, Bucher 2004 J. Bayley S. Bucher, Roman Brooches in Britain, A Technological and Typological Study based on the Richborough Collection, Londra 2004.

Bodor, Winkler 1979 A. Bodor, I. Winkler, Un atelier de artizanat la Dierna (Orşova), ActaMN XVI, 1976, 141-155.

Cociş 1995 S. Cociş, Cercetările arheologice din Bd. Memorandiştilor, în Cronica cercetărilor arheologice pe 1994, Bucureşti, 1995, p. 24 (în colaborare).

Cociş 1995 S. Cociş, Ateliere de bronzieri din Dacia romană, ActaMusei Napocensis, 32, I, 1995, 383-391.

Cociş 2004 S. Cociş, Fibulele din Dacia romană, Cluj- Napoca, 2004.

Cociş 2006 S. Cociş, Anchor shaped brooches Typology, Chronology, Diffusion Area, Style, Workshops, Dacia, N.S., L, 2006 (forthcoming).

Drescher 1973 H. Drescher, Der Guß von Kleingerät dargestellt an Funden aus provinzialrömischen Werkstätten, Early Medieval Studies 6 (Antikvarist Archiv 53), Stockholm 1973, 48-62.

Garbsch 1965 J. Garbsch, Die norisch-pannonische Frauentracht im 1. und 2. Jahrhundert, Münchner Beiträge zur Vor- und Frühgeschichte Band 11, München 1965.

Guillaumet 1984 J. P. Guillaumet, Les fibules de Bibracte. Technique et typologie, Dijon 1984.

Hudeczek 1988 E. Hudeczek, Zu den Kleinbronzegießereien in Flavia Solva (Steiermark), în Griechische und römische Statuetten und Großbronzen. Akten der 9 Internationalen Tagung über antike Bronzen, Wien, 21-25 April 1986, Wien 1988, 341-345.

Rădeanu,Cociş 1999-2000 V Rădeanu, S. Cociş, Un nou atelier de fibule din Dacia Romană : Micia. Sargeţia XXVIII/XXIX 1, 1999-2000, 205-209.